Wikipedia vs Whateverpedia
Am aflat azi despre un "megaproiect" numit Metapedia dintr-un comentariu la postarea 8 Martie. Curios din fire am dat un sărci şi găsii acest sit. Am citit articolul menţionat în comentariu şi am rămas perplex. O adunătură de gânduri răzleţe, fapte amestecate, anti-evreism (nu folosesc termenul anti-semitism căci pare a fi incorect) şi niscaiva propovăduire religioasă.
Am răsfoit pe ici pe colo, văzui şi pagina în engleză ... ce pot să spun? slab slab slab dar nu inutil. Asemenea proiecte îs necesare pentru a demonstra încă o dată cât de importantă este Wikipedia în formatul actual. Un format care stabileşte standarde şi care a reuşit să aducă Wikipedia la un nivel calitativ, aparent, peste al unor enciclopedii de renume. Wikipedia e în prezent cel mai bun punct de plecare în găsirea răspunsurilor. Abordată în cel mai pur stil ştiinţific această enciclopedie gratuită este o mină de aur. Asta înseamnă să chestionezi orice aspect găsit pe sit şi să cauţi alte surse de informare. Din proprie experienţă spun că în majoritatea cazurilor Wikipedia mi-a oferit cel mai bun răspuns.
!!! Totuşi. Poate Wikipedia să dea voce tuturor sau e doar o dictatură a majorităţii? O majoritate care suprimă orice voce care are o viziune diferită, o majoritate care nu vede ce vede ceea ce vede doar cel "ales" să vadă, cel care "ştie". Nu. Nu poate să dea voce tuturor pentru că asta ar însemna date importante să se piardă într-o mare de mediocritate.
Terminaţia de "pedia" din denumirea Metapedia este total mincinoasă în acest caz. Citez de pe sit "Metapedia are un scop metapolitic, de a influenţa dezbaterea, cultura şi punctul de vedere general acceptat. ". Când scopurile politice interferează cu cercetarea ştiinţifică atunci avem distorsiuni ale adevărului care nasc monştri.
Teoria evoluţiei a lui Darwin a fost adaptată nevoilor politice ale eugeniştilor şi naziştilor iar urmările le cunoaştem din istorie. O teorie extrem de importantă, valoroasă şi tot mai des demonstrată care trebuie să aibă un loc de cinste a fost modelată de politic în cel mai grotesc mod. Schimbările climatice, perfect naturale, chiar dacă par potrivnice rasei umane, care ar fi trebuit studiate şi înţelese au fost remodelate de politic şi transformate într-o nouă religie mondială care te face vinovat că respiri deoarece produci CO2. Nu mulţumesc dar chiar nu am nevoie de politică în ştiinţă.
E foarte posibil ca mediile alternative de informare să fie o rampă de lansare pentru idei şi informaţii revoluţionare însă consider că probabilitatea ca situri de genul Metapedia să ajungă o groapă de gunoi este şi mai mare. Nu spun că va ajunge, căci şi Wikipedia a început timid în a cuceri teren în spaţiul rezervat tradiţional universităţilor, ci doar estimez bazându-mă pe analiza cazurilor similare.
Cel mai grav ar fi ca situri de agest gen, care par a se înmulţi, să fie incubator de idei rasiste, extremiste şi intolerante.
Nu pot, în final, să nu remarc faptul că Metapedia, care pare a fi în opoziţie cu Wikipedia, foloseşte softul creat de Wikipedia.


Comentarii recente
în urmă cu 14 săptămâni 2 zile
în urmă cu 14 săptămâni 3 zile
în urmă cu 14 săptămâni 3 zile
în urmă cu 20 săptămâni 3 zile
în urmă cu 20 săptămâni 3 zile
în urmă cu 22 săptămâni 4 zile
în urmă cu 23 săptămâni 5 zile
în urmă cu 23 săptămâni 5 zile
în urmă cu 23 săptămâni 6 zile
în urmă cu 23 săptămâni 6 zile