Crăciun Fericit!

By Radu Plămădeală

Uite a trecut şi ziua care este sărbătorită de foarte mulţi oameni ca fiind data naşterii fiului unei entităţi supreme.

În conformitate cu tradiţia am participat împreuna cu soţia la celebrarea sărbătorii în cadrul unei familii de ateişti convinşi însa pe care bucuria întâlnirii cu toată familia îi face să nu piardă prea multe nopţi gândindu-se că se comportă contrar principiilor proprii.

Mâncarea a fost super delicioasă iar vinul a făcut totul să se deruleze într-o atmosferă relaxantă.

O problemă totuşi a fost că toata ziua nu am putut scăpa de senzaţia de falsitate şi inutilitate a acestei sărbători. În acest amalgam, în care Moş Crăciun (dovedit de fiecare în parte că nu există la o vârstă cuprinsă între 6 şi 10 ani) ajunge să vină pe o zi în care s-a născut un bebe acu 2009 ani (informaţie neverificată preluată din folclor), totul mi se pare de un amatorism extraordinar.

Oamenii în general au foarte multe activităţi inutile în scop de divertisment şi totuşi această ocazie este cea care îmi sare cel mai tare în ochi pentru că este responsabilă de aproximativ 30 la sută din volumul vânzărilor anuale. Nu este prima dată când o întreagă construcţie socială se bazează pe o minciună însă impactul acestei minciuni este masiv.

Interesant este că la întrebarea mea despre utilitatea acestui fenomen primesc de la soţie şi alţii aceeaşi explicaţie: e frumos.

Costurile ecologice ale acestui "frumos" par a nu fi dezvălute pentru că sentimentul de vină al cumpărătorului să nu pericliteze vânzările. Mină

Majoritatea decoraţiilor de Crăciun sunt făcute din petrol şi minereuri. Poluarea produsă de petrol rezultă în calitate scăzută a aerului şi a aperi iar impactul extragerii de minereu asupra habitatului rezultă în dispariţii ale speciilor (cele mai rezervate pronosticuri ajung la câteva mii anual).

Numărul de brazi tăiaţi, pentru a fi folosiţi câteva săptămâni e în creştere pentru că şi popoare care nu au avut nimic de a face cu religia creştină par să adopte acest comportament iraţional.

Motivul pentru care am scris această postare este că cineva mi-a spus că pentru a diminua impactul ecologic al tăierii brazilor şi-a cumpărat un brad "ecologic" din plastic. Oare de câtă ignoranţă să dai dovadă considerând plăsticăreala ca fiind alternativă ecologică la utilizarea unei resurse regenerabile?!?! Pare mai mult o justificare produsă de mintea umană pentru o activitate care produce o anumită plăcere.

Brazi aruncati

"Interesantul" acestei sărbători nu se opreşte aici. Resurse intelectuale sunt irosite pentru a păstra această tradiţie să curgă. Santa Claus Tracker mi se pare unul din ele. Lăţimea de bandă utilizată plus electricitatea consumată de server plus timpul pierdut pentru urmărirea acestei aplicaţii şi energia electrică consumată de fiecare calculator ar fi putut fi folosite la dezvoltarea unor aplicaţii care să facă un soft de management la o instituţie publică, spre exemplu. Însă e foarte important să ştii că Santa s-a oprit în Tibet unde ei nici măcar nu sărbătoresc aşa ceva, nu?

Mai este necesar să menţionez felicitările de crăciun (atât cele de hârtie cât şi cele electronice)? Cei care cred că e-felicitările nu poluează se înşeală amarnic în acelaşi mod ca şi cu bradul "ecologic" de plastic.

La finalul zilei, după ce plin de mâncare şi băutură legumăreşti pe canapea, tragi concluzia că a fost o zi reuşită. Atât timp cât nu faci legătură între ce faci tu şi gaura aia în pământ unde muncesc nişte asiatici sau africani cărora doar asta le-a rămas după ce câmpurile le-au fost cumpărate de multinaţionalele menită să îţi satisfacă nevoia de a perpetua o tradiţie atunci Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!!!


View Larger Map

2 comentarii

By Anonim (neverificat)
8 săptămâni 5 zile ago

Moş Crăciun

Moş Crăciun de fapt nu exista până acum vreo 150 de ani. De fapt el este Moş Nicolae (cel care făcea cadouri copiilor), însă americanii au preluat numele SinterKlauss (Sfântul Nicolae) de la imigranţii olandezi. Şi aşa a apărut Santa Clauss, după ureche. Bineînţeles, a început să vină de Crăciun, că atunci are omul bani. Apoi au apărut spiriduşi, reni (că doar vine de la Polul Nord), pipiţe despuiate pe post de „crăciuniţe”, „Spiritul Crăciunului” etc. Într-un cuvânt, comercialism curat, în stil american. Nu putem însă nega faptul că în felul acesta părinţii îi ţin în frâu pe copii: „Dacă nu eşti cuminte, nu vine Moşul”.
Treaba cu bradul este o tradiţie ce nu are legătură cu creştinismul. Este o tradiţie preluată de la triburile germanice. Nu, nu se supără nimeni dacă nu ai brad de Crăciun în casă. Eu nu am avut şi nu s-a supărat nimeni.
La fel, nu e obligatoriu să mănânci şi să bei până nu mai poţi. Chestiunea asta ţine şi de educaţie. La fel cum la serbarea zilei de naştere nu e obligatoriu să te destrăbălezi. Cum spuneam, ţine de educaţie.

By Radu Plămădeală
8 săptămâni 3 zile ago

Educaţie?!?! Ha ha ha

E nevoie să citeşti, să analizezi şi să deduci informaţii în timp ce te educi, ceea ce e foarte greu pentru muuultă lume. Cui îi mai place să citească în ziua de azi decât unui cerc tot mai restrâns de oameni?

Nu sunt prea optimist pe termen scurt însă pe termen lung, dacă se va menţine rata de creştere a IQ-ului la nivel mondial, poate o să ajungem să avem şi numărul ăla necesar de oameni educaţi care să devină masă critică cu posibilitatea de a întoarce balanţa în favoarea educaţiei.

Costa Rica e un exemplu superb de raţionalizare în acest domeniu. A eliminat armata şi a investit în educaţie. Rezultatul nu a întârziat să apară.

Pe când pe meleagurile mioritice?